XXI

...e un tip care pare a fi foarte destept, care m-a surprins cu niste lucruri pe care le stia despre mine... si despre tine. care m-au pus pe ganduri. el mi-a spus ca le-a visat dar nu stiu ce sa cred caci sunt lucruri pe care nu ai cum sa le stii despre noi doua, decat daca ne cunosti sau ti le-am povestit eu. ciudat din punctul asta de vedere. de ce spun ca pare destept? presupun ca esti curioasa de ceea ce ma face sa spun chestia asta!
pai in genere pot recunoaste un om inteligent luandu-ma dupa mai multe lucruri... e greu de explicat. de la privire pana la modul in care se exprima. chiar daca el e imbracat mai ponosit si total impotriva trend-urilor din ziua de azi.

se vede ca a suferit mult la viata lui, dar are inca sclipirea vietii in priviri. speranta nu i-a murit. dar ma face sa fiu curioasa care e cauza suferintelor lui. pacat ca pare sa bata in defensiva in ceea ce ma priveste... oare sunt eu sau si el are aceleasi trairi pe care le am si eu? oare si el a fost calcat in picioare de persoana pe care el o venera? cine stie puricoaso! eu nu am de unde sa stiu. dar sper ca voi afla. mai tarziu o sa te scot la plimbare prin parc si poate il vom vedea din nou pe aceeasi banca.
dar cum pot afla tot ce are pe suflet? ca ma gandesc.... daca il intreb direct... nu cred ca voi rezolva ceva pentru ca exista posibilitatea sa se einchida in el si sa nu vrea sa vb despre asta. chiar se poate speria...


hai sa ne culcam ca mi-e somn. ne trezim in 2-3 ore sa te scot in parc.

offf cald mai este. nu pot inchide un ochi din cauza caldurii...hai sa mergem in parc. stai sa-mi iau o carte ptr ca poate avem mult de asteptat pana vine Luca in parc sa citeasca.

si-a luat cartea din care mai avea cam jumatate de citit, i-a pus lesa pisicii si a iesit pe usa indreptandu-se spre parc.



va urma!

20

e noapte, cald si zapuseala. s-a trezit leoarca.

-m-am saturat de viata asta, nu mai vreau sa traiesc! nimic nu mai are rost!

s-a dus s-a spalat si a coborat afara.
se plimba pe strazi de cateva ore bune. dimineata venise si soarele isi facu timid aparitia de parca nimic nu s-ar fi intamplat. intr-adevar soarelui niciodata nu i se intampla nimic.

-cum sta el sus pe cer fara pic de grija! oare noi de ce nu avem soarta lui? de ce trebuie sa suferim ca niste prosti? de ce nu avem curajul sa spunem celor dragi ca-i iubim si ca nu vrem sa ne paraseasca niciodata? dar daca le spunem asta si ei isi bat joc de noi? daca le spunem ca ei sunt fiecare picatura de apa de o bem, ca sunt fiecare gram de mancare pe care-l mancam? ca sunt fiecare gura de aer pe care o luam? stii foarte bine ce fac. ai avut parte de asa ceva. esti calcat in picioare. trebuie sa inveti sa te inchizi in tine si fata de cel pe care-l iubesti ca pe ochii din cap. nu terbuie sa afle ca tu pentru el traiesti, ca il iubesti pentru tot ceea ce este, spune si face. pentru ca daca ii vei arata si spune astea va stii ca ii vei ierta fiecare greseala. dar terbuie sa inveti sa treci peste tot sufletul tau si sa nu mai ierti nimic niciodata din partea celui pe care-l iubesti. asa am facut si eu si clar trebuie sa fiu soarele lumii mele. trebuie sa traiesc fiecare zi ca un nou inceput la fel ca un rasarit de soare.

s-a intors acasa, si-a pregatit ceva de mancare si apoi s-a intins in pat gandindu-se la el, Luca.
-puricoaso! vino aici sa te zmotocesc putin si sa-ti povestesc despre Luca!

va urma!

19

...pot sa iau si eu loc pe banca aceasta? deoarece aceasta este mai ferita de galagia copiilor si plus de asta aici unde este asezata vine din cand in cand, adus de briza dinspre iaz, un miros dumnezeiesc de vata de zahar.

Luca ramase fara grai, albindu-se la fata, de parca ar fi vazut o fantoma.... cand vazu faptura parca scoasa din acele carti, bruneta cu niste ochi migdalati de parca un inger ii desenase cu o pensula pe care numai Buonarroti o mai manuia cu asa dibacie. pielea ii era catifelata si alba ca laptele avand in umbre usoare tente de un roz placut, cu pistrui usori pe obrajii putini rumeniti. purta o rochie roz-pal cu flori de migdal desenate in dreptul sanilor ce impungeau timizi prin tesatura destul de fragila a acesteia. Era asa cum o stia neschimbata si chiar cu aceeasi rochie era imbracata.

-Poftim! ia loc Alexia. chiar te rog.
-dar de unde stiti cum ma cheama?
-pai nu asa va cheama?
-ba da! doar ca foarte putina lume imi spune Alexia. e al doilea nume al meu. toata lumea imi spune Maria! numai mama mea si cei foarte apropiati de sufletul meu imi spun asa. Dar ne cunoastem?
-cum nu ma recunosti? sunt eu Luca!
-imi cer scuze dar chiar nu am nici cea mai vaga idee cine sunteti... ii spuse Alexia extrem de nedumerita!

Abia atunci Luca si-a dat seama de faptul ca ceea ce stia el despre Alexia si tot prin ceea ce trecusera ei doi nu fusese decat un vis frumos.

-imi cer scuze ca te-am pus intr-o situatie jenanta. doar ca ceea ce urmeaza sa-ti spun o sa ti se para o nebunie. eu am visat intalnirea dinter noi doi acum ceva timp. a fost atat de real visul. mi-am visat chiar si simturile. un vis ce pot spune ca a durat cateva zile cand de fapt nu a tercut decat o noapte....
-ma tem ca nu inteleg!

-nici eu nu prea inteleg... dar pe tine te cheama Alexia, nu? esti imrbacata exact cum te-am visat... mi-ai spus exact ceea ce mi-ai spus si in vis... si lasa-ma sa ghicesc! ai o pisica pe nume Nanook! corect?

-daaa! incredibil!

-si de obicei iesi cu ea in parc, nu?
-da doar ca de data asta am lasat-o acasa. ce carte citesti?
-povestea tarfelor mele triste!
-aaa Marquez! am citit-o si eu acum ceva timp. dar de cand am pisica am inlocuit cititul cu plimbatul "printesei" in parc
-eh! nu e timpul intrat in sac si plus de asta sunt foarte multe carti bune de citit. ai timp berechet.

si se apucara sa vorbeasca despre carti si au discutat ore in sir de parca se cunosteau de o viata.

-faptul cu pozitionatul bancii era un pretext, nu-i asa?
-hmmm cum de ai ghicit?
-pai nu stiu, cred ca de la visul ala se trage....
-da era un pretext si ceea ce ai visat este destul de ciudat.
-da! dar tocmai astazi am realizat ca era doar un vis...
-era un pretext, stii eu vin de ceva timp cu "puricoasa" in parc si de fiecare data te-am vazut citind pe banca asta, mereu aceeasi banca si de fiecare data la un moment dat te bufnea rasul. mi-ai starnit curiozitatea. si nu vreau sa para ciudat... dar curiozitatea s-a acutizat pe zi ce trecea si devenea din ce in ce mai puternica... de multe ori mi-am dorit sa vin sa-ti vorbesc.
Ahhh s-a facut tarziu, trebuie sa fug!
-din cauza pisicii?
-nu am o problema si trebuia sa fiu undeva acum 2 ore....



va urma