20

e noapte, cald si zapuseala. s-a trezit leoarca.

-m-am saturat de viata asta, nu mai vreau sa traiesc! nimic nu mai are rost!

s-a dus s-a spalat si a coborat afara.
se plimba pe strazi de cateva ore bune. dimineata venise si soarele isi facu timid aparitia de parca nimic nu s-ar fi intamplat. intr-adevar soarelui niciodata nu i se intampla nimic.

-cum sta el sus pe cer fara pic de grija! oare noi de ce nu avem soarta lui? de ce trebuie sa suferim ca niste prosti? de ce nu avem curajul sa spunem celor dragi ca-i iubim si ca nu vrem sa ne paraseasca niciodata? dar daca le spunem asta si ei isi bat joc de noi? daca le spunem ca ei sunt fiecare picatura de apa de o bem, ca sunt fiecare gram de mancare pe care-l mancam? ca sunt fiecare gura de aer pe care o luam? stii foarte bine ce fac. ai avut parte de asa ceva. esti calcat in picioare. trebuie sa inveti sa te inchizi in tine si fata de cel pe care-l iubesti ca pe ochii din cap. nu terbuie sa afle ca tu pentru el traiesti, ca il iubesti pentru tot ceea ce este, spune si face. pentru ca daca ii vei arata si spune astea va stii ca ii vei ierta fiecare greseala. dar terbuie sa inveti sa treci peste tot sufletul tau si sa nu mai ierti nimic niciodata din partea celui pe care-l iubesti. asa am facut si eu si clar trebuie sa fiu soarele lumii mele. trebuie sa traiesc fiecare zi ca un nou inceput la fel ca un rasarit de soare.

s-a intors acasa, si-a pregatit ceva de mancare si apoi s-a intins in pat gandindu-se la el, Luca.
-puricoaso! vino aici sa te zmotocesc putin si sa-ti povestesc despre Luca!

va urma!