VII

-acum terbuie sa plec! as fi vrut sa mai stau dar chiar nu mai pot.
-am inteles, sper doar sa ne mai vedem! eu sunt disponibila oricand.
-ok! pai atunci ramane sa ne auzim la un telefon, o zi frumoasa in continuare!
-stai putin! eu cum ajung acasa? caci e destuld e complicat de ajuns aici..
-te voi insoti eu pana la tine in fata blocului, nu e nicio problema!
-ok! sa mergem atunci!
parasira parcul care ramanea in spate la fel de singur cum il descoperisera ei, precum o cetate solitara undeva intr-o padure.
mergeau si isi povesteau din nou situatii amuzante, zambeau si se vedea pe chipurile lor faptul ca se plac foarte mult.
soarele zambea pe cer parca bucurandu-se si el de soarta lor. Luca simtea si el din nou razele acestuia pe care de mult nu le mai simtise. pasarile isi continuau cantecele ce parca reprezentau cantece de dragoste inchinate celor doi indragostiti.
ajungand in fata blocului cei doi isi luasera ramas bun printr-o imbratisare urmata de un sarut.
-uite-o pe Nanook! o vezi? acolo sus la etajul 4!
-acolo? aha! e o pisica frumoasa! ce urechi are! e foarte amuzanta.
-da! si foarte jucausa de altfel, o comoara de pisica!
-ne vedem si maine?
-da Luca, bineinteles!
Alexia il saruta inca o data si se indrepta spre scara blocului.
Luca astepta ca Alexia sa intre in scara , mai zabovi un minut, se intoarse si pleca spre casa.
-Doamne cat e de frumoasa! ce noroc m-a lovit! isi spunea mergand spre casa cu acelasi zambet tamp ce-l caracteriza.
Ajuns acasa isi aprinse o tigara si astepta telefonul medicului. se intinse in pat, stinse tigara si inchise ochii. se gandea numai la ea. imaginea ei ii ramasese amprentata pe retina. adormi.


va urma!